În acest an școlar, elevii Școlii Gimnaziale și a Liceului Internațional IOANID au participat la concursul Mirunette Scholarship, de la care ne-am întors cu multe premii extraordinare: Anna, elevă în clasa a VI-a a obținut premiul I, una dintre cele două tabere de vară din Anglia oferite la nivel național, Andrada, premiul al doilea, însemnând biletul de avion către tabăra, iar Ingrid și Alexandru au câștigat premiul al treilea.
La împlinirea a 15 ani, compania a sărbătorit evenimentul prin oferirea unor burse celor mai merituoși elevi. Mirunette promovează învățarea limbilor străine în străinătate, acolo unde sunt vorbite nativ. Limba engleză este cea mai populară și cea mai solicitată. Anglia este țară gazdă a celor mai multe programe educaționale de vară, fapt pentru care premiul oferit către două școli a fost câte o vacanță de vara în Anglia la Oxford, cu un program complex, ce include: lecții de limba engleză, cazare în campus școlar sau universitar, activități zilnice, excursii săptămânale și multe alte surprize.
O tabăra în străinătate este o bună oportunitate de a ieși din zona de confort, de a depăși barierele de comunicare, de a interacționa cu noi culturi și de a experimenta un sistem de educație diferit. Taberele Mirunette oferă o varietate de programe educaționale cu specializare pe domenii variate de interes. Concursul se va organiza anual, iar IOANID va participa cu siguranță de fiecare dată.