În fiecare an, lecturiada începe în martie. Sub semnul primei brazde, al primei flori, al primului ciripit vesel. Sub acest semn am pornit și noi cu Mărțișoarele-cărțișoare ale Ordinului cititorilor IOANID. O primă brazdă, în sensul că tocmai ne „înființăm”. Chiar și numele ne este provizoriu. Nu știm dacă va rămâne așa, nu știm cum vom evolua. A fost o poveste în trei capitole distincte. Cel puțin inițial. Însă mai mereu soarta își râde cu poftă de intențiile mele și mă face să nu mă țin de schița inițială de proiect. Și asta din mai multe motive: setea și curiozitatea copiilor sunt mereu antrenante, iar din întrebări și discuții într-o doară se nasc mereu scenarii fabuloase. Apoi, e vorba de contextualizare, de direcția în care, preluându-l (căci doar ideea inițială e a mea, alegerea punerii în practică e a lor) se dezvoltă demersul.
Capitolul 1: Cărțișor de mărțișor.
E adevărat că ne-a stârnit și afișul, dar chiar am ajuns să confecționăm cărțișoare de mărțișor, de trei feluri: unele autocolante, pe care le-am lipit eu, ca pe niște insigne pe caietul elevilor. Semn bun, în cap de primăvară, să le poarte noroc. Să fie acolo, pentru zile grele. Altele, cu coperți de carte și cu citate înăuntru, de dăruit prietenilor, familiei, din lecturile lor de-a cincea (două săptămâni înaintea evenimentului, am cerut să mi se aducă pe bilețele titlurile de carte și citatul pe care doreau să îl insereze). Cel de-al treilea fel a fost dedicat strict mamelor, pentru a vorbi astfel despre faptul că apreciem eforturile pe care le depun, pentru a vorbi despre eroinele noastre de zi cu zi. Au fost mărțișoare-carte cu ilustrația coperții din „Nesupusele”, acest minunat proiect al asociației „De basm”. Într-o oră de atelier organizată special în cadrul opționalului, fiecare copil a reușit să creeze cărțișorul și să scrie un gând bun mamei, în cap de primăvară.
Capitolul al doilea a fost „secret-mărțișor” în care am dăruit, la rându-mi, două exemplare din „Nesupusele. 100 de femei pentru 100 de ani de România”, fabuloasa carte a asociației „De basm”, menită să ofere inspirație și modele de urmat din lumea la feminin
Capitolul 3: Scrisoare unui suflet de femeie. Lecții învățate din cărți au fost oferite mamelor, surorilor, bunicilor etc. Pentru curaj. Pentru frumusețe. Pentru bunătate. Pentru a arăta că apreciem calitățile considerate „feminine”. Avem nevoie de ele, în complicata noastră existență cotidiană.
Capitolul 4: Nesupusa zilei și nesupusa de acasă. Am adus câte un portret feminin din proiect în clasă, cu ajutorul minutului de lectură, începând cu 2 martie. În replică, pentru că studiam textul descriptiv, fiecare dintre copii a avut ca sarcină să reflecteze: de ce mama lui/ei e eroină. Apoi, să se gândească, să întrebe, să ancheteze, să descopere istorii neștiute ale femeilor din propria familie. Nesupusele lor de-acasă. Indiferent pe cine ar alege, mamă, soră, bunică, mătușă etc., să o descrie pe o pagină și să aducă măcar o fotografie ilustrativă. Am auzit povești minunate, despre bunici care țes chilim și străbunici care cresc nepoți, muncind în același timp la câmp și ținând și gospodăria, despre mame care au deosebite inițiative ong-iste sau mame care iubesc atât de mult, încât aleg copilul înainte a orice altceva, despre surori mai mari care le cresc pe cele mai mici. Povești impresionante, femei impresionante. Am decis să le afișăm, să umplem cu ele panoul din spatele clasei, mereu schimbătorul nostru panou, care este, în această unitate, spațiu de reflecție asupra actelor eroice. Eroismul e la capătul întemeietor al lumii: ce dovadă mai bună decât Vedele? Sunt mici ca să le vorbesc despre Ghilgameș, dar, în cap de primăvară, la noi firul de mărțișor va împleti mereu ideea de eroism în el. Începuturile, de orice fel, necesită curaj. Am vorbit , așadar, despre curajul femeilor, despre eroismul lor tăcut. Iar panoul începea să se umple promițător. Dar, cum există mereu cotituri ale sorții, am ajuns să scriem și noi un capitol neprevăzut în poveste…
Curajul nesupuselor ni se strecoară și nouă, ca lecție, în suflete, în fiecare zi. Așa învățăm încă un pic din marea lecție de succes a vieții, numită reziliență. Am mai spus? E trăsătura pe care o consider fundamentală în secolul acesta și pe care o admir cel mai mult, pe care încerc să o cultiv cu grijă, la rându-mi. Da, am mai spus. Dar începuturile nu sunt niciodată ușoare și, pentru fiecare nou început, e nevoie să ne amintim ce ne-a ajutat să creștem lăuntric.
Autor: Dr.Natașa-Delia Maier
