OPEN DAY – FOR THE FUTURE

În această primăvară, Liceul Internațional IOANID primește în vizită elevi de clasa a VIII-a, dar și de liceu, care sunt interesați de un program de școlarizare modern, în cadrul unui eveniment de tip OPEN DAY, cu participare gratuită.

Având în vedere faptul că Liceul reunește două sisteme de predare diferite (sistem românesc, dar și sistem internațional Cambridge), evenimentul se va desfășura pe parcursul a două zile pentru ca cei interesați să poată lua contact cu ambele alternative educaționale propuse de IOANID.

Indiferent dacă vor opta să cunoască detalii despre clasele de filologie/științe ale naturii sau despre clasele internaționale cu predare exclusivă în limba engleză, elevii vor avea șansa să cunoască echipa de profesori, o parte dintre liceeni și să se familiarizeze cu un sistem de predare centrat pe nevoile reale ale adolescenților de astăzi, cu experiențe de învățare care atrag și implică practic elevii.

Cursurile la care părinții își vor putea înscrie copiii vor avea loc în intervalul 14.00-16.30 în datele de:

  • 25 aprilie – Open Day dedicat sistemului românesc (filologie și științe ale naturii)
  • 26 aprilie – Open Day dedicat sistemului Cambridge

Înscrierea la acest eveniment privat se face doar prin completarea formularului următor: https://www.ioanid.com/ziua-portilor-deschise/

Programul zilelor va fi următorul:

Marți, 25 aprilie – Sistem românesc – clase de filologie sau științe ale naturii, interval 14.00-16.30

  • Ice breaking games
  • Limba română…altfel
  • Limba engleză în sistem intensiv
  • Crazy Science
  • IT – Click & learn

Miercuri, 26 aprilie – Sistem Cambridge, interval 14.00-16.30

  • Cambridge Assessments International Education introduction
  • Meeting with students
  • Economics & Business
  • Co-ordinated Science
  • Global Perspectives

Ulterior, cei interesați de admiterea la Liceul Internațional IOANID se pot înscrie la testarea internă, care va avea loc înaintea Evaluării Naționale, probele fiind specifice fiecărui profil. Mai multe detalii despre oferta educațională pentru clasele a IX-a – a XII-a la Liceul Internațional IOANID găsiți pe site în secțiunea dedicată.

O noutate pe piața liceelor particulare din București o reprezintă funcționarea unei secții internaționale, prin adoptarea sistemului Cambridge, cu diplome recunoscute și apreciate de universități și angajatori din toată lumea. Avantajul unui astfel de sistem îl reprezintă, pe lângă studiul în limba engleză, flexibilitatea în crearea curriculumului, elevul alegând cele mai potrivite materii pentru viitorul său profesional. Printre materiile studiate se numără Business, Science, Sociology, Economics, History sau Global Perspectives.