Lavinia Aniela Popa
Absolventă a Școlii Normale “Vasile Lupu” din Iași, cu studii universitare și postuniversitare în psihologie și științele educației, Lavinia Aniela Popa a aprofundat, în cadrul cercetării de doctorat, tema participării și implicării active a elevilor în mediul școlar. În cadrul cercetării realizate pentru obținerea gradului didactic I, a dezvoltat un ghid de metode, instrumente și strategii didactice pentru valorificarea resurselor patrimoniului cultural național. Crede în vocația de educator, în menirea de a le fi alături elevilor, în puterea echipei, a evoluției împreună și în rezultatele obținute prin muncă, seriozitate și asumare.