Autor: Dr.Natașa-Delia Maier
În ultima săptămână de școală dinaintea vacanței de iarnă, liceul nostru a găzduit o serie de manifestări dedicate celebrării Anului cărții și conștientizării diverselor roluri pe care cartea le are în viața (extra)școlară a elevilor. Astfel, am reușit să promovăm ideea că lectura este parte integrantă a vieții noastre.
Printre provocările proiectului se numără o anchetă menită să sprijine reflecția asupra frumuseții și valorii cărții, un exercițiu de scriere imaginativă pe tema Bibliotecii ideale, un sondaj cu privire la cărțile de top ale anului sau lecturile preferate, un concurs de lectură expresivă în lanț, ca deschidere pentru Pajama Party și un concurs de scriere creativă de catrene, derulat în echipe de câte patru elevi din clase diferite, care primesc cuvinte-cheie în sprijinul efortului colaborativ și o limită de timp pentru a compune cel puțin un catren.
Timp de o săptămână, la avizierele din holurile școlii a fost afișat, sub genericul „Leapșa cu cărți”, un poster cu o listă deschisă pentru răspunsurile elevilor referitor la ideea că o carte poate constitui un cadou minunat. Eram în prag de Crăciun și aveam prilejul să dăruim cărți. Acesta a fost pretextul sub care s-a derulat exercițiul de conștientizare pentru activitățile dedicate Anului cărții. „Pentru că au lumi întregi în interiorul lor. Și este mult mai ieftin să cumperi cuiva o carte decât să îi cumperi întreaga lume”(Neil Gaiman) a fost răspunsul inițial, menit să determine reflecția, să provoace la a găsi răspunsuri cât mai bune, cât mai profunde, cât mai sensibile.
Iată câteva dintre cele înregistrate pe afișele din școală, marcate evident de nevinovăția copilăriei care se bucură de toate cele: ”…au tot felul de lumi frumoase și fantastice (Cezar)”; „… în cărți se află mii și mii de cadouri și de lumi care nu se pot dărui în alt fel de moduri (Ariana)”; „… fiecare lume nouă din fiecare carte nouă aduce încă o țară imaginară pe harta mentală a cititorului (Maria)”; „… fiecare carte îți oferă o senzație pe care nici cu un milion de dolari nu o poți cumpăra (Matei U.)”, „… sunt lucrurile/„ființele” care îți stârnesc curiozitatea, care nu te lasă să dormi noaptea și din care nu îți poți ridica ochii. (Cătălin)”; „… pentru că trăiești o mare aventură în capul tău (Toma A.)”
De asemenea, am organizat un moment de lectură de imagine, în urma căruia clasele a V-a au creat compuneri imaginative prin care să descrie biblioteca ideală. Cele mai bune compuneri au fost citite în clasă și afișate în biblioteca școlii.
Una dintre zilele săptămânii dedicate lectura a fost dedicată „provocării poeziei”. De dimineață, ne-am plimbat cu o cutiuță de cuvinte-cheie pe la toate clasele. Copiii care au dorit să accepte provocarea poeziei au extras câte un bilet și au avut ca sarcină să scrie o poezie până la ora prânzului, integrând cuvântul extras. Poeziile s-au depus în urna de sub brad, iar juriul a citit și au deliberat. În total, 8 premii s-au acordat: cea mai amuzantă, cea mai șugubeață, cea mai densă, cea mai frumoasă, cea mai neobișnuită, cea mai profundă, cea mai delicată dintre creații au fost răsplătite cu premii în cărți. Nu ne așteptam să avem atâția doritori de… scris matinal. Nu ne așteptam că poezia va avea parte și de o zi de naștere. Nu ne așteptam la atâția doritori printre „gimnaziștii începători”. Copiii, ca întotdeauna, ne-au depășit așteptările. În stilul lor caracteristic: cu candoare, cu aplomb, cu naturalețe. Ca un exercițiu de stil. Ca o joacă de copil…
„Lumina albă de pe cer,
Ca albul foii,
Ca un prinț pe armăsar,
Ca inima ta… (să se găsească-ntr-a mea)” („Lumina”, Ariana, clasa a V-a)
„Din plumburiul iernii sorb tristețea,
Tristețea brazilor nemuritori,
De secole dăinuind pe-acest pământ.
Sorb tristețea ca un intelectual,
Cunoaștere extrăgând dintre paginile cărții.
Afară e noapte, ninge.
Ba nu!
În mine, în tine și-n tot ce ne înconjoară e noapte, plouă neîncetat
Sugrumă vraja minunatului Crăciun
O ploaie bacoviană.
În întunecata zare
Se simt misterele lumii din penumbră,
Din adâncimi necunoscute apar taine ce mintea nu le poate desluși.
Eu stau în casă,
Dar simt durerea animalelor ce mor,
De frig, de boală.
Iar când zorii vor veni
Vor aprinde flacăra speranței,
Pentru o nouă zi, o nouă viață.
Aceasta este iarna,
Potop de verbe și adverbe triste, sentimente la imperfect,
Încolțite, stăpânite însă de speranța muritoare,
Cheia ce salvează totuși lumea de noi înșine.” (Daria, clasa a IX-a)
„Pădurea rece, făr-de inimă,
Făcându-te să crezi că e-a ta vină,
Și să n-ai pentru nimeni stimă…
Există totuși ceva
Ce inima-ți va lumina:
(Uită-te departe, privește-nainte
Și ține minte)
Cum sub brad, mic copil, cântai colinde.” („Bradul”, Maria, clasa a V-a)
„Astă seară e Ajunul:
Bucurie, veselie, vine Crăciunul!
Cu podoabe și-o lumânare,
Cu bunătăți de mâncare,
A-nceput petrecerea!
Lume multă, vorbă mare,
Căci deh…! E sărbătoare!
Cu multe grupuri de copii,
Spunând tot lucruri hazlii!
Acum, s-a cam întunecat,
Moșu`chiar a așteptat,
Dar copiii tot nu s-au culcat!
Așa că-ncep a spune-o poveste,
Destul de scurtă, ce-i drept,
Dar bună minților de copii:
„A fost odată ca niciodată,
A fost odată ca-n povești,
O mică cioară-ntr-o colivioară,
Știind să cânte la chitară,
De când era ea, de-odinioară!”
Uitându-mă la cei mai mici,
Ce să vezi? Au adormit!…
Moșu` poate-acum să vină
Și să lase multe daruri,
Multe, care mai de care,
Fie chiar și… colivioare!” („Ajunul de Crăciun”, Matei, clasa a V-a)
„Va fi pe cer, acolo sus,
„Mai târziu de apus.
Va fi o stea,
Ce va lumina
Până și negura cea rea.
Și va tot lumina,
Pe când luna a scădea.
De-atent te-i uita,
(făr-a-ți lovi privirea de luna grea)
Mai multe stele-i vedea.
Dar niciodată n-ai să uiți steaua mea.” („O stea”, Maria, clasa a V-a)
„Noaptea, soarele apune;
Norii negri se ascund,
În căsuțe luminoase –
Stele.” („Noapte”, Ariana, clasa a V-a)
„E ușor ca pana,
Nici nu-l simți când te mângâie…
Noaptea-n ceas de culcare,
Somnu-i chemat ca prin magie;
Și-uite-așa, la plecare,
Se-asigură c-a dispărut
Orice urmă de gălăgie.
Dimineața, zboară ca prin minune
Din camera ta,
Pentru că acesta
Te va binedispune.” („Somnul”, Ema, clasa a V-a)
„De veste-a dat Anna că ninge,
Edi iese-afară și zăpadă linge.
Sabin agitația-o pornește,
Dar doamna diri n-o oprește.
Mara lasă cartea din mână
Și-afară-i cu-Andrada,-mpreună.
Nicholas calculatoru-l deschide,
Iar Moisescu pune colinde.
Boștină dansează,
Anastasia-l desenează;
Râsul Ancăi răsună tare,
Barbacaru cade din picioare.
Zâmbet de fericire se-aprinde pe chipul Ioanei,
Urmat de cel al Alexandrei,
Încă o Mara se bucură de sărbători:
Clasa a VII-a face furori.
Crăciunul în sfârșit a venit,
Acea vreme din an
În care suntem un grup
Și mai unit” (Poezie colectivă, clasa a VII-a)
„Zânele zburdă,
Poneii cântă,
Pământul rumeniu se aude
E o povară dulce de țară.
Din groapa adâncă
Un sunet se-aude încet…
Lumina cea sfântă nu se mai vede;
Păcat că am plecat
Din dulcele codru…” („Pădurea de poveste”, Alexandra, clasa a VI-a)
Glasul vieții se-arată
Strălucind ca o nestematp
Plămădit din oglindiri
Ale sacrelor iubiri;
Când apune, când răsare,
Poate lua și altă cale
Răsfirându-se în zare,
Dispărând fără-ncetare.
Este demn de prețuit,
Acum, cât este oprit
Și-al său drum nu e pornit.” („Frumosul”, Sebastian, clasa a X-a)
„În acea zi
S-a petrecut magia;
Vă voi spune, scurt, povestea
Cu Iosif și Maria!
Acel moment urma să vină,
Minunea să se nască.
În pântec nu o să-l mai țină,
Iar lumea o să-l iubească.
Maria și Iosif
Cu asinul lor plecară.
Un loc pentru născut
Aceștia căutară.
Nimeni nu dorea
În casă să-i primească
Maria trebuia
Un ajutor să găsească.
Aceștia, așadar,
Un grajd îndat`găsiră;
Lângă animale
Se-adăpostiră.
O stea pe cer se arătă
Steaua magică, vestită,
De mulți oameni iubită,
În colinde numită.
Cei trei magi o urmară,
Darurile-i luară,
Acești-au adus
Aur, smirnă și tămâie
Și i le-au dat lui Isus.
Și uite-așa, Isus s-a născut
Pe toți bucuroși ne-a făcut,
De aceea, noi Crăciunul sărbătorim,
De sfânta naștere ne-amintim,
De-acest moment extraordinar,
Când stăm lângă brad,
Cântăm colinde și ne distrăm,
Tradițional ne-nfruptăm”. („Minune”, Celestina, clasa a VI-a)
„Uimitor e-acest cuvânt,
Deseori, un amănunt.
Vai, frumoasele cuvinte
Greu mai sunt cucerite!
Ele prind viață
Când copiii le-nvață
Și-n orice se joacă și cuvintele
Dacă grijă-avem de ele, sfintele.
Trebuie să nu le jignim,
Ci mult să le iubim.
Pe toate-oricum le îndrăgim!
Toate, toate-s prețioase,
Fie-urâte, fie frumoase…” („Cuvântul”, Renatta, clasa a V-a)