MANIFESTUL PENTRU NORMALITATE SI STARE DE BINE

Liceul International s-a alaturat proiectului de informare si educare pe tema acneea la adolescenti si tineri – “MANIFESTUL PENTRU NORMALITATE SI STARE DE BINE”. Fii bine cu tine, fii bine cu tenul tau. Proiectul de responsabilitate sociala este initiat in Franta, dar Romania este prima tara in care debuteaza. Obiectivul sau principal este legat strict de educare si constientizare in randul copiilor si adolescentilor cu privire la acnee. Da, acneea este una dintre cele mai comune afectiuni ale pielii, de aceea “MANIFESTUL PENTRU NORMALITATE SI STARE DE BINE” considera ca acneea nu trebuie stigmatizata, ci trebuie sa o privim ca pe orice alta afectiune, pe care o putem trata printr-o rutina riguroasa de ingrijire. In institutia noastra, campania s-a derulat vineri, 23 septembrie, in timpul programului de scoala (intervalul 14.00-14.45), cand elevii de liceu au primit vizita echipei de medici si specialisti dermatologi. Acestia au avut un dialog dinamic cu liceenii despre cum poate fi tinuta sub control acneea si manifestarile acesteia (atat cele vizibile, dar si cele emotionale). In Romania, campania a fost sustinuta de brandul de dermacosmetice Uriage.